Cega
Cega (Acipenser ruthenus) trăiește exclusiv în ape dulci și, spre deosebire de alți sturioni, nu migrează din Marea Neagră. Exemplarele urmărite au migrat o distanță maximă pe Dunăre de puțin peste 300 km. În prezent, este cea mai răspândită specie de sturion din bazinul Dunării. Vârsta medie de reproducere a acestei specii este comparabil redusă, de aproximativ 8 ani. În Dunăre, această vârstă este și mai redusă, de aproximativ 7 ani. Se află pe lista speciilor vulnerabile.
Fapte și cifre
● După o scădere a stocurilor din Dunăre în urmă cu câteva secole, specia s-a înmulțit după anii ’80, dar numărul de exemplare este din nou în scădere.
● Singurele date disponibile privind capturile pe Dunăre sunt din perioada 1958-1981, când cantitățile pescuite au variat între 117 tone în 1963 și 36 tone în 1979, cu o cantitate medie capturată de 63,5 tone pe an.
● Ungaria, Bulgaria și România au raportat programe de repopulare în sectoarele proprii de pe Dunăre. Este singura specie de sturion care poate fi găsită în Serbia, preponderent în amonte de barajul Porțile de Fier I.
Pescuitul excesiv, în special pentru carne, reprezintă o amenințare majoră pentru această specie.
Populațiile de pe fluviile Ural, Volga și Dunăre s-au stabilizat în ultimii ani.
Trăiește exclusiv în ape dulci și, spre deosebire de alți sturioni, nu migrează din Marea Neagră.
În prezent, este specia cea mai răspândită de sturion din bazinul Dunării.