Sturionii din Dunăre
Apăruți în urmă cu 200 de milioane de ani sturionii sunt pești migratori străvechi aflați astăzi în pragul dispariției. În prezent, în apele costiere, râurile și lacurile din emisfera nordică trăiesc 27 de specii de sturion și pești-spadă, iar bazinul Dunării conține unele dintre cele mai mari populații de sturioni sălbatici din lume.
Cu toate că au supraviețuit chiar și dinozaurilor, sturionii sunt în prezent unele dintre cele mai amenințate animale de pe lista roșie a speciilor pe cale de dispariție a IUCN. Până în secolul al XIX-lea, sturioni giganți migrau pe Dunăre până în Germania și erau o importantă sursă de trai pentru numeroase comunități de pescari. Astăzi, cinci din cele șase specii native Dunării se află pe lista animalelor grav amenințate.
Pescuitul ilegal – în principal pentru caviar – este cea mai mare amenințare directă împotriva sturionulor de Dunăre. Acesteia i se adaugă pierderea habitatelor și întreruperea migrării către zonele de reproducere, care sunt amenințări în plus la adresa supraviețuirii sturionulor.
Sturionii din Dunăre sunt un indicator important al sănătății ecosistemelor. Aceștia trăiesc în principal în Marea Neagră și migrează în amonte pe Dunăre și alte fluvii mari pentru a se reproduce. Cresc până la o lungime de 4.5 metri și pot trăi până la 100 de ani. Datorită ciclului lung de viață și maturizării întârziate, sturionii sunt deosebit de vulnerabili la exploatare și alte amenințări, inclusiv poluare și fragmentarea habitatului, iar stocurile au nevoie de mai mulți ani pentru a se reface.